Primul caz intepat de pisica de mare 24 de turisti victime ale pestelui dragon

29/07/2010
By mangaliamn

Dragonul de mare face noi victime pe litoral. Alte 24 de persoane care au avut ghinionul să fie înţepate de peştele din specia „Trachinus Draco Linnaeus” au fost preluate joi de pe litoral de echipajele SMURD în vederea acordării asistenţei medicale de urgenţă. „Până la orele prânzului şase adulţi şi doi copii din Staţiunea Mamaia şi alţi doi din Staţiunile Neptun şi Saturn solicitase ajutor cadrelor medicale. Spre seară numărul pacienţilor înţepaţi de dragonul de mare care au ajuns la Urgenţă a crescut la 24”, spun medicii. Turiştii susţin că nu se aşteptau ca un peşte atât de mic să le producă dureri insuportabile. Însă, în urma tratamentelor medicii menţionează că nici unul dintre cei înţepaţi nu este în stare gravă. Medicii spun că printre miile de peşti scoşi de curenţii marini la mal şi-a făcut apariţia şi o pisică de mare care l-a înţepat pe un turist din Belarus. Acesta ar fi primul caz înregistrat în acest an, susţin medicii. Potrivit specialiştilor, înţepăturile în spinii peştelui dragon devin periculoase, uneori mortale, din cauza veninului injectat„ Persoanele care au venit în contact cu spinii acestui peşte pot prezenta palpitaţii, delir, stări vomitive, febră, iar intensitatea acestora este în funcţie de cantitatea de venin injectată, dar şi de rezistenţa celui accidentat. Se recomandă evitarea pe cât posibil a contactului pielii cu peştele. În cazul în care aţi atins involuntar peştele şi aţi suferit o înţepătură în spinii acestuia, apelaţi imediat numărul unic pentru situaţii de urgenţă 112”, susţin cadrele medicale.

Replica

Leave a Reply

Your email address will not be published.

 

Let’s Do It, Romania! Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.