Printr-o inginerie Rompetrol – Consiliul Local Mangalia – Rominterm. Apare statiunea turistica Patriciu pe litoralul romanesc
Dinu Patriciu este un clarvăzător într-ale afacerilor. Aşa cum arătam într-o ediţie anterioară a cotidianului „Replica” de Constanţa, Patriciu şi fratele acestuia urmează să construiască în sudul litoralului un ansamblu rezidenţial care ar putea fi asimilat fără probleme unei noi staţiuni turistice. Firma controlată de familia Patriciu a a făcut deja primii paşi la Primăria Mangalia, în vederea obţinerii autorizaţiei de construire, fiind depuse următoarele documente: cerere, taxă certificat de urbanism, memoriu justificativ, acte proprietate în copii legalizate, plan încadrare 1/10.000, plan de situaţie 1/2.000 (după cum se poate observa din documentul ataşat). Terenul pe care firma Astra Investiţii Imobiliare SRL doreşte să construiască este în suprafaţă de peste 14,5 hectare şi este situat undeva lângă vila lui Theodor Stolojan, în staţiunea Olimp, în „buza” plajei şi a mării. Reamintim că Astra Investiţii Imobiliare SRL îi are ca acţionari pe Valeriu Romulus Şerban Patriciu (fratele lui Dinu Patriciu), Ioana Pleşoianu şi Constantin Mihai Iacobescu, iar ca asociaţi persoane juridice: DSP Investments LTD (un off-shore) şi SGD Services SRL – asociaţi Dan Costache Patriciu (mai cunoscut sub numele de Dinu Patriciu) şi asociatul persoană juridică Alpha Construcţii şi Investiţii Imobiliare SA.
Potrivit memoriului justificativ depus de firma Astra Investiţii Imobiliare în atenţia autorităţilor locale, se doreşte „realizarea unui ansamblu de locuinţe (n.r. – blocuri P+11), servicii aferente locuinţelor, comerţ, turism, spaţii de recreere” (vezi documentul ataşat). La capitolul vecinătăţi, iată şi descrierea: la nord – teren proprietate privată, la vest – calea ferată Mangalia-Constanţa, la est – Marea Neagră; terenuri proprietate privată, Camping Olimp, iar la sud – terenuri proprietatea privată. Tot din descrierea proiectului mai reiese că în viitorul complex rezidenţial staţionarea autoturismelor se va face „în parcaje supraterane şi subterane”. Proiectul este, aşadar, unul extrem de ambiţios, dar iată şi cum a intrat Astra Investiţii Imobiliare în posesia loturilor de teren (cu numerele cadastrale de la 41 până la 45 inclusiv) pe care urmează să fie construite mai multe blocuri P+11: loturile 41 şi 45 au fost achiziţionate, în baza unor contracte de vânzare-cumpărare încheiate în aceeaşi zi, de la persoanele fizice Daniel şi Carmen Finis (contract nr. 2857/30.09.2004), respectiv Adriana Paula Mihai (contract nr.2856/30.09.2004). Pentru celelalte loturi care compun întreaga suprafaţă de 14,5 hectare (42 – 12.500 mp, 43 – 17.300 mp şi 44 – 20.000 mp), Astra Investiţii Imobiliare a încheiat contractul cu numărul 1461 din data de 24.4.2003, pe filiera Rompetrol – Consiliul Local Mangalia – Rominterm. Explicaţia „filierei” este următoarea: Rominterm este un parteneriat public-privat creat la finalul anului 2002, între compania Rominserv – membră a Grupului Rompetrol – şi Consiliul Local Mangalia, după cum se poate informa oricine de pe site-ul oficial al Rominserv. De aici până ca Astra Investiţii Imobiliare să intre în posesia terenurilor, doar o mică distanţă de luni de zile. Astfel, la înfiinţarea societăţii care furnizează Mangaliei agent termic, municipalitatea a garantat cu respectivele terenuri că se vor face plăţile pentru serviciul furnizat de Rominterm. Rominterm, „puiul” Rompetrol – companie care, de altfel, este şi singurul furnizor de combustibil pentru Rominterm – a beneficiat de sprijinul Consiliului Local Mangalia, care, prin hotărâre, a dat loturile 42, 43 şi 44 pentru stingerea datoriilor acumulate între timp. Ulterior, terenurile ajunse în „portofoliul” firmelor lui Dinu Patriciu au luat, convenabil, „calea” societăţii Astra Investiţii Imobiliare. Vom reveni.
Replica


Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.
Si aici este mana lui Iorgus. Sunt aproape sigur ca daca s-ar cerceta in legatura cu cedarea parcelelor respective catre Rompetrol, s-ar constata si de aceasta data o sub-evaluare a terenului, asa cum s-a procedat si in cazul vanzarilor pe cativa euro din curtea spitalului, Fruvileg-ul de la bariera, etc…, sau concesiunile pe cativa centi de care s-a scris in presa (postat si pe acest site). O parte din diferenta de pret, bineanteles ca a ajuns in conturile lui Iorgus, altfel cum ne-am explica averea acumulata in doar cativa ani, ca din salariu nu se putea, iar cand a venit in Mangalia nu avea nimic. A primit de la stat un apartament cu 2 camere la angajarea in santier. Asa cum il ironiza Tusac (alt hot) intr-un interviu: “A venit de la Galati cu pantalonii rupti in fund”,iar acum are vile si hoteluri, (inregistrate pe alte nume), firme pe numele neveste-si si toata familia are terenuri in Mangalia obtinute cat a fost el primar.